Primarul Orașului Pecica

Născut la 30 octombrie 1972 într-o familie maghiară, a fost o fire ambiţioasă încă din tinereţe. S-a realizat întâi ca şi comerciant, apoi a intrat în politică pentru a ajuta comunitatea în care trăieşte. A ales să îşi dezvolte cariera politică pas cu pas, urcând treptat şi perfecţionându-se permanent în domeniul administraţiei locale.

Domnul Petru Antal este primar al orașului Pecica începând din luna aprilie 2009, în urma alegerilor locale anticipate și reales la alegerile locale din 10 iunie 2012 pentru încă un mandat.

Este căsătorit din anul 1995 cu Ana, au o fată născută în 1999, Petina şi un băieţel născut în 2011, Péter.

Petru Antal are o activitate politică bogată, fiind printre membrii fondatori ai filialei locale a Partidului Democrat.

În anul 2000 este ales consilier local pe listele formaţiunii, iar patru ani mai târziu primeşte un al doilea mandat din partea pecicanilor. Primarul de atunci, domnul Iustin Cionca, îl propune pentru funcţia de viceprimar, fiind ales de către colegii săi consilieri.

În urma alegerilor din iunie 2008 este ales, din nou, consilieri, apoi viceprimar al oraşului.

Mâna dreaptă a primarului Cionca, se ocupă mai ales de supravegherea lucrărilor. Fiind foarte mult pe teren, cunoaşte foarte bine problemele localităţii şi devine apreciat şi cunoscut de pecicani. Din acest motiv nu a surprins pe nimeni faptul că la alegerile locale anticipate organizate după alegerea lui Iustin Cionca în Parlamentul României ca deputat, câştigă detaşat fotoliul de primar, cu circa 65% din voturi.

La alegerile locale din 10 iunie 2012 a fost reales primar de 51,5% dintre cetăţenii cu drept de vot din Pecica, Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi.

„Este interesul tuturor locuitorilor din Pecica, Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi să avem o infrastructură cât mai bună, mă refer aici la drumuri modernizate, reţea de apă şi canalizare, şanţuri de scurgere a apei pluviale.

Pe lângă acestea este nevoie de ordine: spaţii verzi, locuri de joacă, curăţenie pe domeniul public, siguranţă publică, alei pentru biciclişti şi trotuare amenajate.

Şcolile şi grădiniţele trebuie să ofere cele mai bune condiţii, serviciile oferite populaţiei să fie accesibile şi prompte.Cu alte cuvinte, avem nevoie de normalitate.

Suntem cel mai mare oraş din judeţul Arad, după municipiu, şi acest lucru trebuie să fie văzut de toţi cei care vin în Pecica sau doar traversează oraşul pe DN7”.