Obiective turistice

 

Parcul Natural Lunca Mureşului

Parcul Natural Lunca Mureşului este situat în vestul României, în judeţele Arad şi Timiş, limitrof zonei fiind chiar oraşul Arad (centrul său se găseşte la 4 km de limita estică a zonei) cu o populaţie de 173.000 locuitori. Parcul Natural Lunca Mureşului se întinde de la Arad până la graniţa maghiară , de-a lungul râului Mureş. Are o suprafaţă de 17.455 ha şi include zona îndiguită a Mureşului; este o zonă inundabilă (o inundaţie la fiecare trei ani) situată între digurile construite pe fiecare parte a râului şi între terasele înalte ale aceluiaşi râu.  Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri aluviale, galerii de sălcii şi plopi, precum şi zăvoaie şi şleauri de câmpie, important loc de cuibărire şi pasaj pentru cca. 200 de specii de pasări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecţie pe plan internaţional.

 

Ferma de bivoli

Cea mai nouă atracţie turistică a oraşului, Ferma de bivoli, a fost inaugurată în 12 mai 2012 la Pecica, în vecinătatea Parcului Natural „Lunca Mureşului”, în apropiere de centrul oraşului.

Proiectul prin care s-a construit ferma de bivoli de la Pecica s-a derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013. finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională

S-a propus reintroducerea la Pecica a unei populaţii de bivoli, care, prin păşunat, să revigoreze flora originară din Parcul Natural Lunca Mureşului şi să elimine vegetaţia neautohtonă.

Zona are o valoare naturală şi peisagistică deosebită, iar menţinerea speciilor tipice zonei şi distrugerea celor nespecifice locului duce la refacerea şi conservarea habitatelor.

Bivolul, cunoscut sub denumirea de Bos Bubalus Bubalis, este un animal compatibil cu necesităţile zonei, atât din punct de vedere biologic cât şi economic.

Proiectul a fost conceput pentru un efectiv de 10 bubaline (9 bivoliţe de lapte și 1 bivol). În cadrul fermei s-a avut în vedere construirea unui grajd pentru adăpostirea animalelor pe timpul iernii, a unui imobil care să găzduiască un cabinet veterinar, precum şi locuinţe pentru cei care lucrează la fermă. Suprafaţa de pășunat pentru cele 10 bubaline este 11,2 hectare.

Obiectivele proiectului au fost modelarea şi începerea unui sistem de activităţi durabile pentru protecţia naturii, care va pune baza reabilitării teritoriilor ocrotite cu un potenţial economic nevalorificat până în prezent prin creşterea speciilor de animale autohtone.

Ferma de bivoli poate atrage un număr mare de turiști, în special copii, pentru care urmărirea acestor animale interesante ar fi o lecție practică de biologie și un prilej de a petrece mai mult timp în aer liber.

 

Biserica Ortodoxă Română

În anul 1774 s-a construit biserica ortodoxă din cărămidă, închinată Sfinţilor Trei Ierarhi, pe locul unde se află şi astăzi. Aceasta servea atât credincioşilor români, cât şi credincioşilor sârbi şi macedo-români (greci).

În anul 1865 se reconstruieşte biserica având în vedere că la 1 decembrie1863 se răstoarnă turnul bisericii în urma unui uragan, iar în 27 decembrie a aceluiaşi an, arde interiorul bisericii, rămânând doar zidurile.

În anul 1882 se înlocuieşte turla bisericii cu alta mai înaltă şi s-a ridicat bolta de cărămidă.

În decursul anilor 1876 – 1877 s-a sculptat actualul iconostas, care a fost aurit şi împodobit cu icoane în ulei în anii 1881 – 1882. Biserica a fost sfinţită la 1 august 1882.

În perioada 1926 – 1931 lăcaşul de cult se renovează în mod radical: cu acest prilej s-au înălţat zidurile, s-au construit cele trei turle, balconul pentru cor, o nouă boltă de scânduri, acoperişul, nişele pentru străini şi altarul, dându-i-se actuala înfăţişare arhitectonică. Tot în această perioadă vechiul iconostas a fost aurit din nou, iar interiorul bisericii a fost împodobit cu icoane pictate în ulei.

Sfinţirea bisericii în starea actuală s-a făcut în 14 noiembrie 1931.

În perioada verilor anilor 1975, 1976, 1977 interiorul bisericii s-a pictat în tehnica fresco.

 

 

Biserica Ortodoxă Sârbă

Timp de 100 de ani, din 1774 până în 1874, credincioşii români, sârbi şi greci aveau biserica comună pe locul actualei Biserici Ortodoxe Române.

În anul 1874 comunitatea sârbă şi-a construit actuala biserică închinată Sfântului Mucenic Gheorghe.

În vinerea mare a anului 1893 această biserică este distrusă de un incediu, dar prin efortul enoriaşilor a fost reconstruită în anul 1894, iar în anul 1897 a suferit o nouă reparaţie capitală în urma unei furtuni devastatoare.

Iconostasul bisericii a fost sculptat în anul 1877 şi renovat în anul 1948, când s-au pictat şi icoanele de pe acesta.

În anul 2010 a fost renovat exteriorul.

 

 

Biserica Romano-catolică

Piatra de temelie a Bisericii Romano – catolice a fost aşezată la 17 iunie 1757, iar sfinţirea s-a făcut în 8 decembrie 1758, în cinstea Tuturor Sfinţilor.

Pentru că a devenit neîncăpătoare, la data de 16 iunie 1886 încep lucrările de demolare a vechii, iar o lună mai târziu începe ridicarea noii biserici în cinstea Sfintei Treimi. Aşezarea oficială a pietrei de temelie s-a făcut la 1 august 1886, construcţia noii biserici a fost terminată foarte repede, la 15 septembrie 1887 şi a fost sfinţită la 13 noiembrie 1887.

Biserica a fost proiectată în stil neogotic, lungimea interiorului este de 49,24 m, iar înălţimea turnului de 49,25 m de la nivelul solului.

Picturile reprezentând pe Sfântul Arhanghel Mihai şi Sfânta Fecioară Ocrotitoare datează din anul 1770.

Vitraliile impresionante au fost realizate de un maestru din Budapesta în anul 1915.

 

Schitul Sfânta Parascheva

Această aşezare mănăstirească a luat fiinţă în anul 2000 după retrocedarea pădurii aparţinând Mănăstirii Hodoş-Bodrog.
La praznicul „Intrării Maicii Domnului în biserică” după liturghia arhierească săvârşită la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, soborul acesteia, în frunte cu preasfinţitul părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul (pe atunci Episcopul) Aradului, s-au deplasat la pădurea mănăstirii, unde prea sfinţia sa a sfinţit crucea şi a pus piatra de temelie la viitoarea biserică de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva”.

Schitul cu hramul Cuvioasa Parascheva a fost înălţat pe locul unde Mănăstirea Hodoş-Bodrog avea un canton pentru paza pădurii.

Lăcaşul de cult este organizat după principiul vieţii de obşte, din care fac parte mai multe călugăriţe. Aici veşmintele Sfintei Cuvioase Paraschieva sunt adăpostite într-o raclă alaturi de moaştele altor 12 sfinţi.

Veşmintele au fost aduse de la Iaşi, după ce, în urmă cu trei ani moaştele Sfântei Cuvioase Parascheva au fost înveşmântate cu ele.

 

Biserica Baptistă

Credinţa baptistă a pătruns în vestul ţării noastre, în părţile Bihorului. În anii 1880 s-au înfiinţat mai multe Biserici Baptiste în această zonă, printre care şi Biserica Baptistă din Pecica, în anul 1889.

Printre primii membri ai bisericii baptiste Pecica a fost un tânăr cu numele Rista Igrişan, care a şi început să predice Evanghelia. În anul 1903 a fost ordinat ca şi păstor al bisericii.

La început, baptiştii s-au adunat pentru închinare în diferite case, iar în anul 1905 au cumpărat o casă, pe care au transformat-o în „casă de rugăciune”. Numărul membrilor bisericii a crescut semnificativ în perioada imediat următoare, ajungând în scurt timp la peste 100 de membrii şi mulţi copii, care sunt consideraţi „aparţinători”.

Astfel în anul 1909 s-a construit o clădire nouă pentru biserică, cea utilizată şi în prezent cu multe modificări şi renovări.

În timpul celui de al doilea război mondial, între anii 1940-1944, biserica a fost închisă şi luată în grija Primăriei, fiind folosită ca şi loc de cazare pentru armată, iar imediat după război a fost redeschisă.

 

Biserica Greco-catolică

Lăcaşul de cult a fost construit de comunitatea greco-catolică pecicană din forţe proprii şi sponsorizări şi sfinţită la 11 noiembrie 2007 de către Episcopul de Lugoj, Alexandru Mesian.

Biserica are hramul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.  Iconostasul a fost sfinți la 28 ianuarie 2018 tot de către Episcopul de Lugoj.

 

Biserica Penticostală Eben Ezer

A fost ridicată în anul 2004 pe strada 2, în apropiere de Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”. Comunitatea numără aproximativ 110 membri adulţi.

 

Casa de Cultură

Este cea mai importantă instituţie de cultură şi arte a oraşului.

Clădirea care o adăposteşte a fost construită la mijlocul secolului XX, între anii 1964 – 1966, dar a trecut printr-o amplă modernizare în perioada 2008 – 2010, care a vizat toată partea de interior, exteriorul, dar şi acoperişul.

În urma investiţiei ample au fost schimbate şi dotările (scaune, lumini), s-a realizat încălzirea pe bază de gaz, dar s-a renovat şi Biblioteca Orăşenească, instituţie ce funcţionează în aripa stângă a clădirii.

Instituţia găzduieşte şi Cenaclul „Lucian Emandi”, Asociaţia Pensionarilor şi sala de repetiţii a Ansamblului Păstrătorii Tradiţiei şi a formaţiei Romaflores.

Aici au loc importante manifestări culturale, artistice şi şcolare, cum ar fi Concursul Judeţean de Dans Modern (primăvara), Întâlnirea Formaţiilor de Dansuri ale Minorităţilor (noiembrie), Balul Bobocilor, spectacole, simpozioane, lansări de carte etc.

Începând din anul 2012 poartă numele regretatului profesor pecican Doru Ioan Petescu, unul dintre octrotitorii folclorului local, director al instituției și conducător al ansamblului de dansuri românești timp de mai multe decenii.

 

Parcul din centrul oraşului

Cel mai mare şi mai vechi spaţiu verde amenajat din oraş este parcul din centru, care datează din secolul trecut.

Cu două rânduri de castani seculari, arbuşti şi arbori ornamentali, flori şi gazon, mobilier urban şi un spaţiu de joacă dedicat copiilor, este un popular loc de odihnă şi recreere în rândul pietonilor şi al locuitorilor din zona centrală.

Aici se afla şi cel mai veche statuie publică din oraş, cea a Sfântului Ioan Nepomuk până la mutarea sa şi construirea monumentului sovietic, în anii comunismului.

Monumentul a fost renovat în anul 2012 şi dedicat Eroilor, tuturor pecicanilor care au pierit în războaie, lângă fiind amplasate două tunuri dezafectate.

Aleile au fost pavate, s-au montat corpuri de iluminat decorative care iluminează din sol arborii şi există un sistem de irigare automatizat.

Din boxele montate pe stâlpii de iluminat de pe trotuar se aude un post de radio naţional, cu ştiri şi muzică.

 

Parcul IRIL

Zona de blocuri denumită după fosta fabrică de mobilă care funcţiona acolo cu decenii în urmă – IRIL – este una dintre cele mai populate din oraş şi se află de o parte şi cealaltă a Drumului Naţional 7.

Aspectul zonei s-a schimbat în totalitate, în mod pozitiv, ca urmare a reamenajării spaţiului dintre blocuri: în locul unui teritoriu „al nimănui” a răsărit o curte îngrijită, unde locatarii de aici pot ieşi la aer curat, iar copii să se joace în siguranţă, fără ca părinţii lor să îşi facă griji din cauza traficului.

Spaţii verzi plantate cu gazon, arbori şi arbuşti ornamentali la tot pasul, alei modernizate şi stâlpi de iluminat public – acesta este peisajul care se găseşte între blocurile din zona IRIL, situate în partea dinspre strada 222.

O altă bucurie pentru locuitori este locul de joacă pentru cei mici.

Totul a fost posibil datorită unui proiect depus şi finanţat prin Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi de Agenţia Naţională de Mediu şi investiţia Primăriei Oraşului Pecica.

 

Parcul Sfânta Treime

Locaţia aflată în plin centrul oraşului, în vecinătatea Bisericii Romano-catolice, era doar pietruită şi folosită ca loc de parcare în zilele de piaţă, în restul săptămânii fiind neexploatată.

La începutul anilor 1990 Parohia Romano-Catolică a luat iniţiativa de a îngrădi spaţiul respectiv şi a-l transforma într-un parc.

S-au realizat patru porţiuni dreptunghiulare, care au fost umplute cu pământ, însămânţate cu gazon, fiind plantaţi şi câţiva arbori ornamentali (tuia, salcâm) printre care şi specii rare, cum este arborele de mătase. Au fost amenajate patru alei, sub formă de cruce, iar în mijloc încă un mic spaţiu verde.

Între timp, aici s-au organizat programele culturale şi muzicale dedicate hramului bisericii, care este „Sfânta Treime” şi tot aici se găseşte cea mai veche statuie publică din Pecica, care datează din anul 1773 şi îl reprezintă pe Sfântul Ioan Nepomuk, preot şi martir catolic.

În anul 2012 parcul a fost reamenajat în cadrul proiectului „Modernizare centru urban oraş Pecica” şi prin investiţia Primăriei: gazonul a fost înlocuit, aleile s-au pavat, au fost montate bănci şi corpuri de iluminat decorative.

Cu această ocazie parcul a fost denumit, oficial, după Sfânta Treime.

 

Parcuri din cartiere

Administraţia locală a amenajat mai multe parcuri, spaţii verzi şi locuri de joacă în cartierele oraşului, pentru a le asigura locuitorilor din zonele respective un loc unde să se relaxaze, să stea de vorbă, iar copii lor să se poată juca în siguranţă.

Pe lângă întreţinerea celor existente, autorităţile locale vor să amenajeze şi alte spaţii verzi în oraş şi satele aparţinătoare.

   

Fântâni

Momacul

Fântânile publice au fost nu doar o necesitate la Pecica, ci şi o mândrie a comunităţii prin modul lor de realizare de-a dreptul artistic.

Cea mai cunoscută fântână a fost forată în anul 1887 la o înălţime impresionantă de 347 de metri şi a costat 6000 de florini. Debitul era de 33 de litri pe minut, iar pe vremea forării notar al localităţii a fost Momac florin, de aici a rămas şi numele fântânii.

 

Fântâna din centru şi cea de pe 401

În anul 1911 au fost forate două fântâni arteziene, cu un aspect identic, impunător, înalt de câţiva metri. Apa ieşea la suprafaţă în continuu, prin nişte guri de bronz sub formă de cap de om.

Una a fost amplasată în centru, aproape de Primărie, dar a fost demolată în anul 1986, înaintea vizitei lui Nicolae Ceauşescu.

Pe locul acesteia a fost construită în anul 2008 o frumoasă fântână decorativă, care a devenit în scurt timp una dintre atracţiile zonei centrale, spaţiul din jurul acesteia fiind reamenajat cu bănci şi arbuşti ornamentali, devenind o zonă de relaxare.

Cea de a doua fântână forată în anul 1911 există şi astăzi, pe strada 401, dar apa este adusă la suprafaţă cu ajutorul unui motor, de la o adâncime de peste 200 de metri.

În 2012 fântâna a fost renovată şi a primit un aspect nou.

 

 

Brutării

Pita de Pecica, pâinea pe vatră făcută din ingrediente naturale şi fără conservanţi, din făina de bună calitate obţinută pe pământul pecican, a obţinut în anul 2011 titlul de produs atestat şi este brandul local cu care se mândreşte localitatea.

Pâinea a devenit cunoscută în toată ţara încă de pe vremea comunismului, când era transportată la Bucureşti pentru a ajunge pe masa dictatorului Nicolae Ceauşescu, mai ales că se poate consuma timp de o săptămână.

 

  

Bălţi de pescuit

Pe raza oraşului funcţionează mai multe bălţi de pescuit care deservesc nu doar pescarii din Pecica şi satele aparţinătoare, dar vin aici şi pasionaţii acestui sport din localităţile învecinate.

Situate toate în zone liniştite, la marginea sau în afara oraşului, departe de zgomotul localităţii, bălţile oferă o oază de linişte şi promit capturi frumoase pentru cei cărora le place pescuitul.

Cei care au vizitat vreuna dintre bălţile pecicane spun că sunt foarte bine întreţinute, curate, oferă o varietate mare de peşte, la fel „ca în occident”.

 

 

Echitaţie

Începând din toamna anului 2011, pecicanii şi cei care trec prin oraş, au posibilitatea de a desfăşura activităţi de echitaţie şi pescuit sportiv la ferma situată la ieşirea din Pecica spre Nădlac.

La dispoziţia lor stau 6 cai (din care 5 pentru călărit), dar şi 2 ponei pentru copiii, alături de o persoană care îi învaţă şi ajută pe începători, dar şi pe cei avansaţi.

Cei experimentaţi pot participa la plimbări în Parcul Natural Lunca Mureşului, programul fiind zilnic de la ora 12 la apus, dar pe timp de iarnă doar pentru cei avansaţi.

 

Muzeul Satului

Asociaţia Pro Pir Kult din Turnu a luat fiinţă cu scopul de a păstra şi da mai departe tradiţiile locale din cel mai mare sat aparţinător oraşului Pecica.

De-a lungul ultimilor ani, conducerea asociaţiei a adunat un număr mare de obiecte, iar cea mai bună soluţie pentru punerea lor în valoare a fost amenajarea unui adevărat muzeu al satului.

Datorită numărului foarte mare de obiecte adunate de la torneni, camerele au putut fi amenajate exact ca în vechile case ţărăneşti: cu camera „frumoasă”, cea de locuit, bucătăria, curtea, anexele etc.

Casa este vizitată mai ales de către elevi, dar este deschisă la cerere şi este una dintre atracţiile Întâlnirii Naţionalităţilor, ce are loc anual la Turnu.

Proprietarii Muzeului Satului de la Turnu, reprezentanţii Asociaţiei Pro Pir Kult, Tóth Piroska şi Suttyák András, au fost decoraţi cu Titlu de Excelenţă cu ocazia Praznicului de Pită Nouă 2012 pentru meritele lor privind păstrarea tradiţiilor locale.

Impozite locale 2018

HCL 184 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale

Descarca HCL 184 din 14.12.2017