Luni începe curățenia de toamnă

Primăria Orașului Pecica a programat și în acest an curățenia de toamnă pentru a veni în sprijinul pecicanilor şi al locuitorilor din satele aparținătoare.

Colectarea deșeurilor vegetale (frunze, resturi de flori şi din grădină etc.) şi a crengilor (din toaletarea arborilor şi pomilor) care se produc pe perioada toamnei, începe luni, în data 22 octombrie și durează până în 9 noiembrie, după următorul program săptămânal:

Luni: în zona 100 şi pe strada 2;
Marți: în zona 200 şi pe strada 1;
Miercuri: în zonele 300 şi 500;
Joi: în zona 400 şi pe strada 3;
Vineri: la Turnu şi la Sederhat.

Primăria roagă toți cetățenii să scoată deșeurile doar în ziua în care vor fi colectate şi să se încadreze în limita de trei săptămâni, cât durează acțiunea.

Frunzele vor fi ridicate doar dacă sunt puse în saci sau lădițe şi nu sunt amestecate cu alt tip de deșeuri, iar crengile dacă sunt legate în snopi.

Important de reținut este că înainte de 22 octombrie şi după data de 9 noiembrie toți cei care depozitează orice fel de deșeuri pe domeniul public vor fi pasibili de amendă, în conformitate cu hotărârea Consiliului Local Pecica.