Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Începe încheierea contractelor cu noul operator de salubritate

Conform contractului încheiat între autoritățile locale reprezentate de ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, şi RETIM Ecologic Service SA, de la finalul lunii aprilie firma timişoareană va colecta deşeurile în oraşul Pecica şi în satele aparţinătoare.

Pentru a putea demara colectarea, compania trebuie să încheie un contract de prestări servicii pentru fiecare gospodărie.

Astfel, începând din 5 martie şi până la finalul lunii reprezentanții RETIM vor merge la fiecare adresă din Pecica şi din satele aparţinătoare pentru a încheia noul contract de colectare a deşeurilor.

În aceeaşi perioadă vor fi contactate şi persoanele juridice din oraş.

Colectarea se va face pe cinci categorii de deșeuri care vor fi asociate unui cod de culori.

O categorie importantă o vor constitui deșeurile biodegradabile (resturi din plante, fructe, legume), care se vor colecta în pubele de culoare maro în zonele urbane şi în compostoare în zonele rurale.

Deșeuri din metal si plastic (PET-uri, folie de plastic, doze de aluminiu, conserve, cutii de lapte sau suc) se vor colecta în pubele dculoare galbenă. Asociaţiile de locatari vor depozita aceste deşeuri în eurocontainere amplasate pe domeniul public.

Hârtiile şi cartonul (ambalaje din carton, cutii, ambalaje alimentare, caiete, cărţi, ziare şi reviste) vor fi colectate atât de la gospodăriile individuale, cât şi de la asociaţiile de locatari în recipientele de culoare albastră amplasate pe domeniul public.

Sticlele şi borcanele vor fi depuse în recipientele de culoare verde amplasate pe domeniul public.

Deșeurile reziduale – toate deşeurile care nu pot fi reciclate (cum ar fi mucuri de ţigară, conținutul sacului de la aspirator, ambalaje care nu mai pot fi curăţate) se vor colectat în pubelele de culoare neagra. Asociaţiile de locatari vor depozita aceste deşeuri în eurocontainere amplasate pe domeniul public.

Deşeurile reciclabile (galben şi verde) se vor colecta diferit de cele reziduale, cu maşini separate.

Deșeul rezultat în urma compostării nu va fi ridicat şi va putea fi folosit ca îngrăşământ.

Noul sistem de colectare selectiva a deșeurilor reprezintă una dintre etapele importante ale proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, a cărui valoare se ridică la 30 de milioane de euro şi care a beneficiat de finanțare europeană.

Zona 1 include municipiul Arad şi orașele Pâncota, Nădlac, Pecica, Sântana şi Curtici, precum şi zonele rurale adiacente.

Nerespectarea obligațiilor privind încheierea contractului, respectiv colectarea separată a deşeurilor se sancţionează conform Legii 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor!

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe detalii

Aceasta pagina web monitorizeaza utilizatorii pe acest website pentru a genera rapoarte de utilizare, de asemenea functionalitatile ca vremea sau harta sunt informatii preluate de pe alte servicii online gratuite care se folosesc de adresa dvs de retea pentru a putea transmite informatile necesare.

Inchide