Primar

Primar
Petru Antal

Vremea

Pecica Vremea

Începe colectarea selectivă a deşeurilor

SC Retim Ecologic Service SRL anunţă locuitorii oraşului Pecica şi ai satelor aparţinătoare că săptămâna viitoare începe colectarea selectivă a deşeurilor.

Pecicanii sunt rugaţi să scoat tomberonul GALBEN în fiecare a doua zi de luni (13 august, 27 august, 10 septembrie, 24 septembrie, 8 octombrie, 22 octombrie, 12 noiembrie, 26 noiembrie, 10 decembrie, 24 decembrie).

Tomberonul galben poate fi folosit doar pentru PET-urile de plastic şi dozele de aluminiu (de suc şi de bere), angajaţii companiei verificând conţinutul.

În cazul în care va găsi alt tip de deșeuri, nu vor goli tomberonul, iar proprietarul este pasibil de amendă.

Colectarea gunoiului rezidual din tomberoanele negre se va face la fel ca până acum.

Programul de colectare selectivă pentru celelalte categorii de deşeuri nu este definitivat încă, urmând să fie anunţat în timp util.

Operatorul de salubritate precizează că joi, că în data de 16 august, fiind companie privată, se va lucra la Pecica conform programului obişnuit.

La fel și în satele aparținătoare Turnu, Sederhat și Bodrogu Vechi, unde se vor colecta deșeurile menajere chiar și în data de 15 august, miercuri.

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe detalii

Aceasta pagina web monitorizeaza utilizatorii pe acest website pentru a genera rapoarte de utilizare, de asemenea functionalitatile ca vremea sau harta sunt informatii preluate de pe alte servicii online gratuite care se folosesc de adresa dvs de retea pentru a putea transmite informatile necesare.

Inchide